SEARCH en hu ro

Admis pe pile (2013)

Admission
( Comedie, | 107 min )
IMDb
12 APR
 

SINOPSIS

În fiecare primăvară, elevii din ultimul an de liceu așteaptă cu nerăbdare scrisorile de acceptare din partea colegiilor care le vor pune în valoare potențialul.

La Universitatea de la Princeton, ofițerul responsabil cu admiterea este Portia Nathan (Tina Fey), cerber care evaluează sever mii de cereri de admitere.

An după an, Portia și-a trăit viața ca după manual, lucrând mult, chiar și din casa pe care o împarte cu profesorul Mark (Michael Sheen).

Când Clarence, șeful de la admiteri, își anunță apropiata retragere la pensie, candidatele cu cele mai multe șanse să-i ia locul sunt Portia și rivala sa, Corinne (Gloria Reuben). Dar Portia nu se pierde cu firea și își vede mai departe de slujba ei, căci imediat după anunțul șefului lor, ea trebuie să plece iar căutarea de potențiali candidați.

Pe drum, Portia reia legăturile cu mama ei neconvențională, Susannah (Lily Tomlin).

Ajunge și la New Quest, un liceu alternativ, unde se reîntâlnește cu un fost coleg de clasă, ajuns acum profesor idealist, John Pressman (Paul Rudd), care de curând îi trimisese o scrisoare de recomandare pentru un elev extrem de dotat, dar și el puțin convențional, Jeremiah (Nat Wolff). Tânărul e foarte posibil să fie chiar fiul pe care Portia l-a dat spre adopție imediat după naștere, când era încă nu terminase liceul.

Portia e nevoită acum să-și reevalueze viața personală, dar și profesională, pentru că se trezește ocolind regulile academice pentru Jeremiah, riscându-și astfel viitorul profesional pe care îl visase dintotdeauna, dar descoperă, pe de altă parte, un stil de viață surprinzător pentru ea și o iubire la care nici măcat nu visase vreodată.

Imagini