Isabelle Fuhrman va reveni in rolul lui Esther in Orphan: First Kill
Se pare că ceva este încă în neregulă cu Esther...
Isabelle Fuhrman, care a debutat la Hollywood cu tulburătorului succes Orphan din 2009, își va relua rolul în viitorul prequel al filmului.
William Brent Bell (The Boy, The Devil Inside) filmează deja Orphan: First Kill în Winnipeg.
În Orphan: First Kill, scris de David Coggeshall, Leena Klammer orchestrează o evadare strălucită dintr-o unitate psihiatrică din Estonia și călătorește în America, dându-se drept fiica dispărută a unei familii înstărite. Dar noua viață a lui Leena, ca „Esther”, vine “la pachet” cu lucruri neaşteptate și o pune împotriva unei mame care va face orice pentru a-și proteja familia.
Pentru a o ajuta pe Fuhrman să-și aducă din nou personajul la viață, realizatorii vor folosi o combinație de filmări dintr-o anumită perspectivă forțată, dar vor avea şi ajutorul unei echipe de machiaj de talie mondială.
Julia Stiles (The Bourne Identity, 10 Things I Hate About You) se alătură și ea distribuției horror-ului Orphan: First Kill, produs de Entertainment One și Dark Castle Entertainment.
Prorom va lansa Orphan: First Kill în România, Ungaria, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Albania, Bosnia-Herţegovina, Croaţia, Kosovo, Macedonia, Muntenegru, Serbia, Slovenia.