SEARCH en hu ro

Ştiri .

Noutăţi de la Hollywood, noi proiecte, trailere şi evenimente.
11.04.2021

Paul Walker in Brick Mansions – luni la Pro TV

Pro TV va difuza luni 12 aprilie, ora 22:30 filmul de acţiune Zona de pericol / Brick Mansions, Paul Walker în rolul principal.

În Detroit, într-un prezent distopic, case abadonate adăpostesc cei mai periculoși criminali. E cartierul cu case sociale locuite acum de cei mai răi dintre cei răi, Brick Mansions.

Incapabile să țină sub control violențele, autoritățile au închis cartierul cu un zid, sub pretextul că ar proteja restul orașului de locuitorii din Brick Mansions, degenerați care își fac singuri legea. În Brick Mansions doar cel mai puternic supraviețuiește. În această comunitate dură, șeful e Tremaine, baronul drogurilor, interpretat de RZA.

După un ultim jaf, drumurile lui se întretaie cu cele ale polițistului sub acoperire Damien Collier, intrerpretat de Paul Walker. De fapt, cei doi au ceva de împărțit din trecut, iar granița dintre justiție și răzbunare poate fi foarte ușor de trecut.

Brick Mansions este regizat de Camille Delamarre (The Transporter Refueled), iar scenariul îi aparţine lui Luc Besson, Bibi Naceri şi Ruff Argonauts. Alaturi de Paul Walker, în film mai apar David Belle, RZA şi Catalina Denis.

Zona de pericol / Brick Mansions va putea fi văzut la Pro TV – Luni 12 aprilie, ora 22:30, şi în reluare joi, 15 aprilie, ora 00:00.




Mai multe
27.01.2021

Intai i-au rapit fiica, acum vor veni dupa el: Taken 2 la Antena 1 si Film Now

Antena 1 va difuza joi 28 ianuarie, ora 22:30 filmul de acţiune produs de Luc Besson Taken 2: Teroare în Istanbul. Pelicula va putea fi văzută şi pe Film Now Miercuri, 3 februarie şi Joi, 4 februarie.

Liam Neeson revine în rolul lui Bryan Mills, fostul agent CIA care nu s-a dat în lături de la nimic pentru a-și salva fiica răpită în primul film Taken.

În Taken 2: Teroare în Istanbul, Mills devine ținta unui personaj misterios, care caută răzbunarea, iar acesta trebuie să-și folosească talentele sale speciale pentru a-și proteja familia de o armată de mercenari care vrea să-i ucidă.

Faimosul realizator Luc Besson (co-scenarist și producător), co-scenaristul Robert Mark Kamen (care a lucrat și la primul film Taken, alături de Besson) și regizorul Olivier Megaton (Columbiana, Transporter 3) ne aduc acum Taken 2: Teroare în Istanbul, care vine după colosalul succes mondial al filmului Taken, film cu încasări de 224 milioane de dolari.

Distribuţia: Liam Neeson, Maggie Grace, Famke Janssen, Rade Serbedzija şi Luke Grimes.

Taken 2: Teroare în Istanbul poate fi văzut la TV astfel:

Antena 1: Joi, 28 Ianuarie, ora 22:30.

Film Now: Miercuri, 03 Februarie, ora 20:00 şi Joi, 04 Februarie, ora 09:35.




Mai multe
18.12.2020

Capodopera SF regizata de Luc Besson Valerian and the City of a Thousand Planets poate fi vazuta la Pro TV

Cel mai nou SF regizat de Luc Besson, blockbusterul Valerian și orașul celor o mie de planete / Valerian and the City of a Thousand Planets poate fi văzut duminică 20 decembrie în premieră la Pro TV.

Valerian și orașul celor o mie de planete este noul film de aventuri SF al lui Luc Besson, legendarul regizor al unor filme care au făcut istorie, precum Leon, Al cincilea element, sau Lucy, și se bazează pe seria de benzi desenate-cult cu același nume, care au inspirat o generație de artiști, scriitori și cineaști.

În secolul 28, Valerian (Dane DeHaan) și Laureline (Cara Delevingne), formează o echipă pentru operațiuni speciale, însărcinată cu menținerea ordinii în teritoriile locuite de oameni.

Cei doi sunt trimiși de Ministerul Apărării într-o misiune în uimitorul oraș Alpha, o metropolă care e în expansiune continuă, și unde specii din toate colțurile universului și-au dat întâlnire pentru a împărtăși cu ceilalți cunoștințele, informațiile și cultura.

În centrul metropolei, însă, și-a făcut loc o forță întunecată și misterioasă care amenință existența pașnică a Orașului celor o mie de planete, iar Valerian și Laureline trebuie să pornească într-o cursă contracronometru pentru a identifica și anihila amenințarea, și pentru a proteja, astfel, Alpha, dar și viitorul Universului.

Iata câteva aprecieri ale criticilor despre Valerian:

“Cea mai grozavă experienţă de la Avatar încoace” – Scott Menzel, Live Entertainment

“Uluitor”, “Incredibil”– Steve Weintraub, Collider

“Ȋndrăzneţ” – Julian Roman, Movieweb

“Dazzling” – Scott Mendelson, Forbes

“O remarcabilă expunere a imaginaţiei” – James Oster, Joblo

„O simfonie vizuală”, Jeandra LaBeauf de la blacksportsonline.com

Valerian și orașul celor o mie de planete / Valerian and the City of a Thousand Planets va putea fi văzut la Pro TV Duminică, 20 Decembrie, ora 20:00 şi în reluare Miercuri, 23 Decembrie la ora 00:30.




Mai multe
13.11.2020

Colombiana: Razbunarea e frumoasa

Zoe Saldana este un asasină sexy în Colombiana / Columbiana, un thriller produs de maestrul filmelor de acţiune Luc Besson. Filmul distribuit de Prorom va putea fi văzut la Pro TV luni, 16 noiembrie.

Zoe Saldana a apărut în numeroase blockbustere produse la Hollywood de mai bine de două decenii. Ea a fost Uhura în toate cele trei filmele Star Trek produse de J.J. Abrams, a fost Neytiri în Avatar și Gamora în seria Marvel Guardians of the Galaxy.

În filmul de acțiune Colombiana, Zoe Saldana o interpretează pe Cataleya, o tânără care a devenit asasină după ce a asistat la uciderea părinților ei în copilărie. Transformându-se într-o ucigașă profesionistă și lucrând pentru unchiul ei, ea rămâne concentrată asupra obiectivului său final: să-l vâneze și să se răzbune pe mafiotul responsabil de moartea părinților ei.

Regizat de Olivier Megaton (Taken 2 şi 3), produs de EuropaCorp (Taken 1, 2 și 3) și co-scris de Robert Mark Kamen (toate cele trei filme Taken), Colombiana ne dovedește că Răzbunarea e frumoasă.

Colombiana / Columbiana va putea fi văzut la PRO TV - Luni, 16 noiembrie, ora 21:30 şi în reluare Miercuri, 18 noiembrie, ora 01:15.




Mai multe
13.05.2019

Interviu cu actorul si regizorul Philippe Lacheau: “Nicky Larson a fost unul dintre serialele animate preferate ale mele”

Philippe Lacheau s-a născut pe 25 iunie 1980 în Fontenay-sous-Bois, Val-de-Marne, Franţa. Este actor, scenarist şi regizor cunoscut pentru comediile Babysitting (2014), Babysitting 2 (2015) şi Alibi.com (2017).

Un detectiv afemeiat / Nicky Larson et le Parfum de Cupidon este numele celei mai recente comedii de acţiune regizate de Philippe Lacheau care a co-scris scenariul împreună de Julien Arruti şi Pierre Lacheau.

Este o adaptare a celebrului serial manga japonez și anime City Hunter (cunoscut sub numele de Nicky Larson în Franța) de Tsukasa Hojo.

Ȋn film îi putem vedea pe Philippe Lacheau, Élodie Fontan, Tarek Boudali şi Julien Arruti în rolurile principale, alături de Didier Bourdon, Kamel Guenfoud, Sophie Mousel, Hélène Lamberti şi Pamela Anderson în roluri secundare.

Nicky Larson este cel mai bun bodyguard, un investigator privat remarcabil. Acum, este chemat pentru o misiune cu risc ridicat: să recupereze Parfumul lui Cupidon, un parfum care îl face irezistibil pe cel care îl folosește...

Ȋn acest weekend, Prorom şi Ro Image lansează pe marile ecrane din România comedia Un detectiv afemeiat / Nicky Larson et le Parfum de Cupidon prilej cu care vă invităm să citiţi un interviu cu actorul şi regizorul Philippe Lacheau.

Cum v-a venit ideea de adaptare a lui Nicky Larson la cinema?
Fac parte din generația Club Dorothée și Nicky Larson (cum a fost la noi în România, Club Anda – n.r.), care, când a aterizat la televiziunea franceză, în anii '90, a fost unul dintre serialele animate preferate ale mele, deoarece era o comedie adevărată. Era și acțiune, erau și investigații de poliție, povești de dragoste, dar a fost deosebit de amuzant. Nicky, dincolo de faptul că mă face să râd, este cel mai bun în tot ceea ce face: este și un detectiv, și un bodyguard, și un aspirator  de femei... e un James Bond al comediei. În mod inconștient, a fost visul unui copil de a aduce pe marele ecran într-un film pe eroul copilăriei mele.

Ați dobândit drepturile cu ușurință?
Deloc! A fost un proces foarte lung. Am apelat la ajutorul lui Stephane Huard, Director general al Sony Pictures Entertainment Franța, care, prin intermediul filialelor americane şi japoneze ale studioului, ne-a permis să ne întâlnim cu creatorul manga, Tsukasa Hojo. Înainte de a ne acorda drepturile, autorul japonez a cerut un drept de a citi scenariul. După optsprezece luni de scriere, m-am dus să-l întâlnesc cu manuscrisul meu sub braț, plin de temeri. După 48 de ore, a venit verdictul: i-a plăcut! Am fost foarte fericit pentru că a descoperit că scenariul era fidel benzilor sale manga, și mi-a făcut cel mai frumos compliment pe care l-am putea primi de la el, că ar fi vrut să inventeze această poveste originală el însuși.


Cum a fost procesul de scriere?
Pentru a absorbi perfect universul lui Nicky Larson, Julien Arruti, fratele meu, Pierre Lacheau, Pierre Dudan și cu mine (aceeași echipă de la Babysitting) am revizionat 144 de episoade ale serialului animat, care au fost difuzate în Franța și recitit 37 de numere de manga. Dar, de asemenea, am văzut diferitele adaptări care au fost făcute în străinătate, inclusiv un film chinezesc cu Jackie Chan. A fost important să vedem totul pentru a ne reîmprospăta amintirile, trebuia să recuperăm tonul pentru a putea scrie. Cel mai important lucru a fost să păstrăm universul și personajele.
Așa am găsit ideea unei căutări în jurul parfumului lui Cupidon, un parfum care are puterea de a te face irezistibil. Dar adevărata provocare a fost aceea de a atrage toată noua generație care ne urmează de la Babysitting încoace, dar care nu îl cunoaşte pe Nicky Larson. Acest lucru a necesitat o mulțime de rescrieri.

De ce este acest film unul foarte personal?
Mă trimite înapoi în copilărie. Poate de aceea este filmul de care sunt cel mai mândru, căci tot ceea ce vine în acest moment al vieții mele este sacru. Am fost destul de norocos să mă bucur de momentele când Dorothee (cea care realiza emisiunea Club Dorothee în Franţa în anii ‘90 – nr.) era la noi în platou, şi o priveam cu ochii de copil, aducându-mi aminte de emisiunea care ne-a bucurat tinereţea. Era ca şi cum mi-aş fi întâlnit o prietenă pe care nu o mai văzusem de mulţi ani. Mai mult decât atât, este personal, pentru că reunește prietenii mei, părinții mei, care apar în film, iar numele personajelor sunt uneori împrumutate de la rude.

Cum te-ai pregătit să devii Nicky Larson?
Am fost atât de motivat, că m-am luptat timp de opt luni cu dietă și antrenament cu exerciții fizice. Am pus 8 kg de mușchi. În paralel, am lucrat cu sârguință la coregrafia scenelor de acțiune, am învățat cum să trag cu un pistol Magnum, mitraliere și alte arme grele, apoi mi-am vopsit părul. Îmi amintesc ziua în care costumiera mi-a înmânat ținuta lui Nicky: văzându-mă în haina lui albastră, tricoul lui roșu și pantalonii lui negri m-au făcut să mă simt foarte emoționat.

A fost de la sine-înțeles să pornești din nou la drum cu “trupa” ta?
Aceasta este o întrebare la care nu pot răspunde eu. A fost o ocazie incredibilă să pot lucra cu prietenii mei și, atâta timp cât publicul ne urmează, vom continua. Acesta este un lux incredibil și este minunat să vedem că, de la un film la altul, niște actori precum Didier Bourdon, Chantal Ladesou și Gérard Jugnot ne urmează și trupa crește.

Nou-veniții s-au integrat imediat în lumea lui Nicky Larson?
A fost interesant pentru că, spre deosebire de unii "invitaţi speciali" precum Audrey Lamy, Raphaël Personnaz sau Jarry, care știau seria animată, ceilalţi nu auziseră de ea. Dar l-au găsit imediat amuzant pe Nicky, și m-au urmat cu același entuziasm. Este un mare noroc faptul că toți acești actori ni s-au alăturat timp de una sau două zile, pentru că datorită lor scenele în care apar au o dimensiune mult superioară celei indicate de scenariu. Pentru ei s-ar putea să nu fi fost mult, dar pentru mine a contat foarte mult.


Ți-ai regizat actorii ca în celelalte filme ale tale?
Cu prietenii nu mi-am schimbat modul de a face lucrurile. Dar mi-era foarte frică, de exemplu, să-i dau indicații de regie Pamelei Anderson! Când am creat personajul, ne-am gândit că ar fi minunat s-o avem în distribuţie deoarece, la fel ca Nicky Larson, a fost o imagine reprezentativă a anilor ‘90. A fost o adevărată surpriză că a acceptat! Și brusc m-am trezit sub presiune: vorbesc engleza foarte prost, și nu știam cum să regizez o stea americană pe un platou de filmare. Ar face tot ce-i cer? Ar avea cerințe extravagante? Va cere ceva în schimb? Am căpătat rapid răspuns la întrebările mele, deoarece întâlnirea a fost grozavă! Nu a refuzat nimic, pentru că s-a amuzat să se joace cu imaginea sa plină de farmec.

Unde ai filmat?
Puțin în sud, puțin în regiunea Parisului. Manga originală se întâmplă în Tokyo, dar filmările ar fi fost prea scumpe și ar fi fost ciudat, fiindcă personajele vorbesc toate franceză. Așa că am decis să-l relocăm la noi, dar fără a marca locul. Precum Gotham City în Batman, Nicky locuiește într-un oraș care nu există, și nu poate fi localizat. Am filmat la Paris, în cartierele La Defense, de Beaugrenelle, dar am adăugat clădiri 3D, am eliminat Turnul Eiffel din unele imagini... Singurul loc menționat este Monaco.

Care au fost sursele tale de inspirație?
În comedia pură, am o adevărată cultură franceză, deoarece modelele mele au fost întotdeauna Francis Veber - maestrul meu absolut - Alain Chabat, Les Nuls, Les Inconnus și Le Splendid.
Printre comediile de acțiune franceze din ultimii ani, seria de filme Taxi au fost probabil cele mai de succes. Dar să nu uit și de Belmondo, inclusiv Le Magnifique, de Philippe de Broca. Dar, de data aceasta, trebuie să mărturisesc că am fost mai inspirat de comediile americane, pentru că sunt foarte îndrăznețe. Prima dată când am văzut Mary cea cu vino-ncoa’ / There’s Something About Mary, al fraților Farrelly, a fost un adevărat șoc. Și am crescut cu Plăcinta Americană / American Pie, aceste genuri de filme care au împins limitele! Acesta este un exemplu pentru mine.


Bugetul a fost important.  Ai avut o presiune suplimentară?
Când ne-am imaginat un astfel de film, ne-am speriat, la început. Dar, pentru a fi credibil, a fost necesar să avem bani. N-am avut mijloacele unui film de categoria lui Misiune: Imposibilă, dar când ideea este de a face un James Bond cu accent pe comedie, ștacheta e foarte sus. De aceea am vrut ca bugetul să fie pe măsură. Așa că am folosit cei mai buni profesionști, tehnicieni care au lucrat cu Luc Besson, și care au făcut o treabă excelentă în scenele care necesitau explozii, urmăriri și lupte foarte realiste.

În cele din urmă, filmul arată cum l-ai visat?
Sunt foarte fericit, da, pentru că scopul meu a fost să fac cel mai amuzant film și să îl presar cu acțiune și emoţie. Și, datorită grozavului meu monteur, am sentimentul că am reușit.

Interviu de Clara Géliot.




Mai multe
15.01.2019

Valerian and the City of a Thousand Planets este acum disponibil pe DVD in Romania

Cel mai nou film regizat de Luc Besson, blockbusterul Valerian și orașul celor o mie de planete / Valerian and the City of a Thousand Planets este acum disponibil în România pe DVD, distribuit de Prorom şi Empire Film.

Valerian și orașul celor o mie de planete este noul film de aventuri SF al lui Luc Besson, legendarul regizor al unor filme care au făcut istorie, precum Leon, Al cincilea element, sau Lucy, și se bazează pe seria de benzi desenate-cult cu același nume, care au inspirat o generație de artiști, scriitori și cineaști.

În secolul 28, Valerian (Dane DeHaan) și Laureline (Cara Delevingne), formează o echipă pentru operațiuni speciale, însărcinată cu menținerea ordinii în teritoriile locuite de oameni.

Cei doi sunt trimiși de Ministerul Apărării într-o misiune în uimitorul oraș Alpha, o metropolă care e în expansiune continuă, și unde specii din toate colțurile universului și-au dat întâlnire pentru a împărtăși cu ceilalți cunoștințele, informațiile și cultura.

În centrul metropolei, însă, și-a făcut loc o forță întunecată și misterioasă care amenință existența pașnică a Orașului celor o mie de planete, iar Valerian și Laureline trebuie să pornească într-o cursă contracronometru pentru a identifica și anihila amenințarea, și pentru a proteja, astfel, Alpha, dar și viitorul Universului.