en ro

Jessica Chastain este AVA: Ȋn curând la cinema.

Mai multe

Boss Level - Frank Grillo vs. Mel Gibson - în curând la cinema!

Mai multe

Lassie, cel mai cunoscut câine din istoria filmului, revine pe ecranele cinematografelor!

Mai multe

Interviu exclusiv cu Iulian Grigoriu!

Mai multe

Ştiri .

Noutăţi de la Hollywood, noi proiecte, trailere şi evenimente.
14.02.2020

S-a lansat primul teaser trailer la After We Collided!

Fanii seriei After au primit un cadou minunat de Ziua Îndrăgostiților! S-a lansat primul teaser trailer pentru După ce ne-am certat / After We Collided!

Filmul este continuarea succesului After: După ce ne-am întâlnit, bazat pe seria de romane-bestseller scrise de Anna Todd.

Mult aşteptatul After We Collided se apropie cu paşi repezi de premiera în cinematografe! Și după un minuscul teaser lansat săptămâna trecută, After We Collided revine acum cu un teaser trailer de aproape un minut, în care fanii se pot delecta cu secvenţe în premieră. Ce mai putem adăuga… drama este intensă!

Filmul îi urmărește pe Tessa și Hardin în timp ce “navighează” prin relația lor.

Ȋn film îi vom putea vedea pe: Josephine Langford, Hero Fiennes-Tiffin, Dylan Sprouse, Selma Blair și Candice King.

Roger Kumble regizează de această dată After We Collided. Kumble este cunoscut pentru regia și scenariul filmului cult Cruel Intentions / Tentaţia seducţiei cu Reese Witherspoon, Ryan Phillipe, Sarah Michelle Gellar şi Selma Blair în rolurile principale, precum și pentru comedia The Sweetest Thing / Puicuţe bune în care au jucat Cameron Diaz, Christina Applegate și Blair.

După ce ne-am certat / After We Collided nu are încă data lansării stabilită, dar teaser trailerul ne anunţă că va fi în cinematografe în acest an.

Vom reveni cu noi detalii, curând!




06.08.2019

Roger Kumble va regiza After We Collided

În sfârșit, avem un „căpitan” la cârma mult aşteptatului After We Collided / După ce ne-am certat – continuarea filmului de succes After: După ce ne-am întâlnit.

Regizorul Roger Kumble va fi maestrul din spatele camerelor de filmat, iar filmografia acestuia este una cu adevărat impresionantă!

Kumble și-a făcut debutul regizoral în lung metraj cu succesul de box-office produs de Sony Pictures Tentaţia seducţiei / Cruel Intentions (1999), avându-i în distribuţie pe Sarah Michelle Gellar, Ryan Phillippe, Reese Witherspoon şi Selma Blair. Scenariul avea la origini adaptarea nuvelei franţuzeşti Dangerous Liaisons transpusă în modernul New York.

A urmat apoi productia Sony Pictures, comedia Puicuţe bune / The Sweetest Thing, cu Cameron Diaz, Christina Applegate, Jason Bateman şi Thomas Jane, şi producţia New Line Cinema Prieteni și atât / Just Friends, cu Ryan Reynolds, Anna Faris şi Amy Smart.

A regizat apoi comedia de familie, producţie Disney, Călătorie cu peripeții / College Road Trip cu Martin Lawrence, Raven-Symoné şi Donny Osmond.

De curând a regizat numeroase episoade din cunoscute serial TV precum Anturaj / Entourage, Costume / Suits, Micuţele mincinoase / Pretty Little Liars, Revenge şi Ringer în care au jucat Sarah Michelle Gellar şi Sean Patrick Thomas din Cruel Intentions.

Filmările la After We Collided, continuarea succesului After vor începe curând, iar Hero Fiennes Tiffin, Josephine Langford şi Selma Blair îşi vor relua rolurile din primul film.

Prorom va lansa După ce ne-am certat / After We Collided în 2020 în următoarele teritorii: România, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Slovacia.




Prorom Group .

Bună! Aici ne poţi contacta!
Sunați-ne +49 89 4111945 11
Adresa Sandstr. 26, 80335 Munich
Categorie
  • Interest

  Am citit și acceptat Politica de confidentialitate