SEARCH en hu ro

Ştiri .

Noutăţi de la Hollywood, noi proiecte, trailere şi evenimente.
23.01.2020

Night Shift – Premiera mondiala la Berlinale 2020

Festivalul de Film de la Berlin a anunţat o proiecție specială în premieră mondială a filmului Night Shift regizat de Anne Fontaine, cu Omar Sy și Virginie Efira în rolurile principale.

Anul acesta marchează a 70-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, eveniment ce se va desfăşura între 20 februarie și 1 martie 2020.

Festivalul de Film de la Berlin și European Film Market (EFM - Târgul de filme organizat simultan la Berlinale) – sunt două evenimente importante la care participă aproximativ 20.000 de profesioniști din peste 130 de țări. Peste 4.200 de jurnaliști produc materiale de presă pentru mai bine de 110 țări.

Bazat pe un roman de Hugo Boris, Night Shift (Police) spune povestea a trei polițiști parizieni însărcinaţi cu escortarea unui străin înapoi la graniță. Cu toate acestea, Virginie (Efira) își dă seama că prizonierul lor va fi ucis cel mai probabil la întoarcerea în țara sa și va încerca să-i convingă pe colegii săi să-l elibereze.

Protagoniștii din Night Shift, noul film regizat de Anne Fontaine, cu Omar Sy jucând un rol dramatic, sunt toţi afectaţi de dorințe și temeri.

Alături de Sy, Virginie Efira și Grégory Gadebois completează acest trio de oameni ai legii care reprezintă o secțiune fascinantă a societății franceze.

Prorom va lansa Night Shift în 2020 în România, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Slovacia.




Mai multe
20.01.2020

Lassie revine in cinematografe!

Lassie, cel mai cunoscut câine din istoria filmului, revine pe ecranele cinematografelor!

Povestea emoţionantă a prieteniei inseparabile dintre un băiat și câinele său Collie se bazează pe binecunoscutul roman bestseller scris de Eric Knight.

Cel mai bun prieten al lui Flo (Nico Marischka) este collie-ul lui Lassie. Atunci când familia lui este forțată să dea câinele, Flo este distrus. Dar Lassie nu se lasă ușor despărțită de Flo și pornește într-o călătorie aventuroasă prin Germania, o călătorie înapoi la iubitul ei prieten Flo.

Lassie Come Home este regizat de Hanno Olderdissen şi îi are în rolurile principale pe Nico Marischka, Sebastian Bezzel, Anna Maria Mühe şi Bella Bading.

Filmul de aventuri pentru întreaga familie este produs de Henning Ferber prin LCH Film UG în co-producție cu Warner Bros. Film Productions Germany, Suedstern Film și Traumfabrik Babelsberg. Warner Bros. va lansa filmul în cinematografele din Germania.

Prorom va lansa la cinema Lassie în 2020 în: România (pe 13 martie), Ungaria (12 martie), Cehia şi Slovacia (pe 10 septembrie), Moldova şi Bulgaria.




Mai multe
16.12.2019

Michael Keaton, Samuel L. Jackson si Maggie Q vor filma in Romania thrillerul The Asset

La începutul anului viitor Michael Keaton, Samuel L. Jackson și Maggie Q vor filma în România The Asset în regia lui Martin Campbell, cunoscut pentru regia filmelor de acţiune GoldenEye, Casino Royale, Vertical Limit sau The Mask of Zorro.

Scris de Richard Wenk (The Equalizer, Renegades, Jack Reacher: Never Go Back), filmul este povestea a doi asasini de primă mână (Keaton și Maggie Q) aflați în competiție directă, asasini care dețin secrete din timpul războiului din Vietnam. Când mentorul unuia dintre ei este ucis, sunt nevoiți să facă o alianța de compromis pentru a se întoarce în Vietnam ca să descopere criminalul.

The Asset are o echipă de producători foarte faimoasă, oameni care s-au aflat în spatele unora dintre cele mai de succes filme de acțiune din ultimii ani: Moshe Diamant (The Hurricane Heist), Rob Van Norden (Rambo: Last Blood) și Arthur Sarkissian (Rush Hour).

Regizorul Martin Campbell se află de două luni în pregătire în România pentru acest film care este coordonat în producția locală de Frame Film.  

Filmările vor începe în 8 ianuarie pentru 10 săptămâni în București, în diverse locații din centrul capitalei, urmând ca producția să se mute apoi pentru o săptămână la Londra și una în Vietnam.

Prorom va distribui The Asset în România, Bulgaria, Cehia, Ungaria şi Slovacia.




Mai multe
12.12.2019

Patrula Catelusilor vine pe marile ecrane din Romania!

Alăturați-vă Patrulei Căţeluşilor şi păşiţi în Golful Aventurii în această nouă aventură ce va fi lansată în cinematografe pe 31 ianuarie 2020!

Pentru ei, nicio provocare nu e prea mare și niciun cățeluș nu e prea mic…

Ȋn Golful Aventurii, căţeluşii au construit o pistă de cursă minunată și sunt gata să fie echipajul de ajutor pentru eroul lor în cursă, The Whoosh! Dar când legendarul pilot nu poate să conducă în cursa de campionat, el îl cheamă pe cel mai mare fan al lui - Marshall să preia volanul și să intre în cursă!

Marshall trebuie să-și depășească lipsa de încredere și competiția puternică, The Cheetah, pentru a-și îndeplini visul de a deveni cel mai rapid cățel de curse din toate timpurile!

Pregătește-te pentru o cursă plină de aventuri!

Regizat de Charles E. Bastien, Paw Patrol: Ready, Race, Rescue! îi are în rolurile principale pe Anya Cooke, Isaac Emberson-Heeks, Lukas Engel şi Addison Holley.

Prorom va lansa Paw Patrol: Ready Race Rescue! în România şi Ungaria pe 31 ianuarie 2020.




Mai multe
12.11.2019

After - Cea mai buna drama din 2019 la E! People’s Choice Awards!

Scriitoarei Anna Todd i-a fost înmânat duminică 10 noiembrie Trofeul People’s Choice pentru filmul After în cadrul unei ceremonii la care au participat numeroase vedete. Evenimentul a avut loc la Barker Hangers din Santa Monica.

Gala Premiilor E! People's Choice 2019 a fost una de neuitat, în care cele mai mari celebrități de la Hollywood din TV, filme, muzică sau cultură pop au urcat pe scenă pentru a-și accepta trofeele.

Peste un miliard de fani au votat în perioada de votare a PCA-urilor din acest an și este în sfârșit momentul să aflați lista câștigătorilor din 2019! (lista completă aici).

Printre câștigători s-au numărat şi: Pink (People’s Champion Award), Gwen Stefani (Fashion Icon Award) și Jennifer Aniston (People Icon of 2019).

Filmul After după romanul-bestseller de Anna Todd a luat “acasă” Trofeul pentru Cea mai bună dramă din 2019. La aceeași categorie, alături de After alte filme de succes fuseseră nominalizate: Once Upon a Time in... Hollywood, Rocketman, Five Feet Apart, Glass, Us, Triple Frontier și Extremely Wicked, Shockingly Evil and Vile.

After 2: După ce ne-am certat, continuarea succesului After, cu Josephine Langford, Hero Fiennes-Tiffin și Dylan Sprouse în rolurile principale, se află în prezent în post-producție și va fi lansat de Prorom în 2020 în România, Bulgaria, Republica Cehă, Ungaria, Moldova şi Slovacia.




Mai multe
06.11.2019

Interviu cu Chantal Ladesou: “Imi pastrez extravaganta pentru scena, locul unde imi ingadui sa fac aproape orice”

Cu ocazia premierei comediei A-nnebunit bunica! / Who’s that Granny? vă prezentăm un interviu cu actriţa Chantal Ladesou (interpreta bunicii Aurore) şi vă invităm din 8 noiembrie la cinema pentru a vedea comedia în care aceasta are rolul principal!

Ȋn A-nnebunit bunica / Who’s that Granny, echipa de actori a comediei A-nnebunit familia / We are Family revine pentru o noua porţie de râs.

După doi ani de conviețuire fericită, tribul de 7 frați și surori vitregi trebuie să plece din apartamentul spațios în care locuiesc, înainte de începerea anului școlar.

În timp ce fiecare pleacă în vacanța de vară cu părinții lui, Gulliver, mezinul familiei, e trimis singur la bunica lui, care locuiește la mare. Dar excentrica bunică Aurore (Chantal Ladesou) nu se pricepe deloc să aibă grijă de copii, și preferă să petreacă non-stop, decât să stea cu ochiul pe nepoțelul ei…

Îngrijorați, frații lui Gulliver decid să vină să-l “salveze” de mamaia care pare că a înnebunit. Va fi începutul unei revoluții, căci bunica vrea s-o ardă cool, dar nepoții sunt hotărâți să-i facă viața grea!

În We are Family, copiii făceau regulile. Vă așteptați ca al doilea film să vă ofere dumneavoastră, adică „bunicuței”, această ocazie?
Chantal Ladesou: Am fost totalmente surprinsă. Gaby (regizorul Gabriel Julien-Laferriere) mi-a indicat că rolul meu va fi mai important de data asta, însă nu mă așteptam să ajung personajul principal și chiar eponim! Când am citit scenariul, am fost nebănuit de încântată de el! Nu pentru că „bunicuța” furase rolul principal, ci pentru că aveam ocazia să o interpretez din nou, de data asta cu oportunitatea să-i explorez imaginția și complexitatea. Și trebuie să recunosc, a fost prima dată când cineva mi-a oferit rolul principal într-un film. După vreo 30 de filme cu roluri secundare, mândria mea de actriță a atins un alt nivel!

V-a înfricoșat responsabilitatea unui rol atât de important?
Dacă m-aș fi parașutat de nicăieri, într-un teritoriu complet străin, probabil m-aș fi panicat. Dar în acest caz, pentru că știam distribuția și personajul, totul a fost lin și ușor. Am considerat „promovarea” un fel de noroc. Nu mă distrez atât de des și atât de bine cu un personaj de film.

De ce ați acceptat să apăreți în primul film?
Mi-a plăcut povestea acestei familii separate, mixte. La prima vedere, toți se integrau în mod întâmplător, pe măsură ce impulsurile emoționale ieșeau la iveală. Scenariul a fost bine structurat, și în același timp amuzant, nebunatic, empatic și călduros. Mi-a plăcut și felul în care a întors lumea pe dos: față în față cu imaturitatea adolescentină a părinților, copiii erau cei care au preluat controlul și au decis să locuiască toți în același apartament. În mijlocul harababurii, personajul meu excentric m-a delectat. Partea nu era prea mare, dar mi-a plăcut nebunia și libertatea. Din punct de vedere actoricesc, a fost pe măsura așteptărilor.

Pe lângă rol, ce v-a încântat la al doilea film?
Mai întâi, scenariul. Chiar dacă nu are aceeași structură, mi s-a părut bine construit. La început, cu toate scenele despre familiile amestecate mergând în vacanțe, pare împrăștiat, asemenea unui lucru peticit, multicolor și cool. Apoi se îngustează, micul grup se apropie și se închide ca o umbrelă. Pe lângă asta, m-am bucura nespus să mă alătur „familiei” de actori.

Se spune că poate fi un coșmar să joci cu copii
E adevărat că uneori e un exercițiu dificil: obosesc repede, își pierd concentrarea ușor, e aproape imposibil să îi faci să filmeze o dublă din nou.
Deci a fost destul de firesc să am o oarecare spaimă să filmez cu 7 copii cu vârste diferite. Dar fricile mi-au dispărut de îndată ce am observat că se comportă ca niște profesioniști. Gaby i-a pregătit excelent. La filmări, aflați sub tutela lui Karin Catala, o femeie blândă, energică și maternă, nu numai că au fost extrem de disciplinați, ci și respectuoși. După primul film, care a decurs bine pentru toată echipa, micuții au păstrat legătura, deci reuniunea pentru „A-nnebunit bunica!” a fost o bucurie adevărată. Singura diferență este că puștii au mai crescut, iar eu și Gulliver (Sadio Diallo) am fost promovați!

Vă mai identificați cu bunicuța de acum 2 ani?
Da, personalitatea ei nu s-a schimbat deloc. Este la fel de extravagantă și independentă ca întotdeauna. Dar acum că e în centru, evoluează în văzul tuturor. Dincolo de excentricitatea și stilul de viață care pare atât de rebel, descoperi o femeie extrem de puternică. Pe lângă faptul că îi aduce pe toți împreună, are modul ei special de a proteja copiii, ajutându-i să iasă din cocon și să-și învingă fricile. În al doilea film, nu bunica s-a schimbat, ci copiii au crescut și au devenit mai rezonabili, întocmai precum părinții, care s-au mai maturizat odată cu vârsta.

Ce aveți dumneavoastră, Chantal Ladesou, în comun cu „bunicuța”?
O mulțime de lucruri: exuberanță, bucurie, sarcasm, o urmă de nebunie, nevoia absolută de libertate, dar și sensibilitatea inefabilă pe alocuri. Probabil sunt mai tradițională decât ea în viața de zi cu zi. Mă îmbrac mai conservator și comportamentul meu nu e la fel de excentric. Îmi păstrez extravaganța pentru scenă, locul unde îmi îngădui să fac aproape orice.

Sunteți genul de actriță care se ține de scenariu?
La teatru, mai ales în spectacolele pe care le interpretez singură, îmi place să mă abat puțin. Dar în filme, chiar dacă îmi dau frâu liber imaginației, în general urmez scenariul, mai ales dacă dialogul e bun. Pentru acest film, dar și pentru cel dinainte, am fost norocoasă pentru că Gaby scrisese dialogul special pentru mine. Aveam niște replici fabuloase, de tipul: „Nu-mi spune mamaie, că mi se adâncesc ridurile!”. Când ai astfel de replici, nu schimbi nicio virgulă. Impactul comic pe care îl au este colosal!

Care este pentru dvs. diferenţa dintre a juca pe scena şi a juca într-un film?
În teatru, există imediatitate. Nu poţi să revii asupra secvenţei dacă ai dat-o în bară! Dar puteți să vă deplasați liber - de exemplu, să părăsiți scena și să vă alăturați publicului. Este multă adrenalină, dar este, de asemenea, o sursă de stimulare. Filmele îţi oferă un sentiment diferit. Lumina, sincronizarea, blocarea - totul trebuie să fie pe loc. Eşti mai puţin vocal, actoria este mai internă, cauți precizie. Îmi place disciplina, mă face să mă concentrez. Singurul lucru care mă enervează este când trebuie să refilmăm secvenţe. Simt că îmi pierd simplitatea și spontaneitatea.

Pentru cine credeți că a fost făcut filmul?
Pentru toată lumea. E o comedie de familie energică, inteligentă, care oferă niște sfaturi de viață și arată niște valori morale remarcabile, cum ar fi respectul reciproc și acceptarea diferețelor. Soțului meu i-a plăcut foarte mult, la fel și fiicei mele, ceea ce demonstrează că este un film pentru toate generațiile. Dar ei nu sunt deloc subiectivi!

Sunteți dumneavoastră, Chantal Ladesou, bunică?
Da, dar nepoții mei nu sunt la fel de mari. Nepotul are 3 ani și nepoata doar 1 an. Păcat, va trebui să aștept ceva până să le arăt filmul!”




Mai multe