SEARCH en hu ro

Ştiri .

Noutăţi de la Hollywood, noi proiecte, trailere şi evenimente.
06.05.2019

Trailer si poster pentru The Poison Rose

Lionsgate a lansat primul trailer oficial al thrillerului indie noir The Poison Rose, scris şi regizat de George Gallo.

Inspirat de filmul noir clasic, The Poison Rose este povestea lui Carson Phillips (John Travolta), o fostă stea a fotbalului, care a devenit investigator privat, şi care se bucură din plin de băutură, fumat și jocuri de noroc. El preia un caz aparent simplu de dispariţii de persoane în orașul său natal.

Întorcându-se în acest loc după mai bine de 15 ani, descoperă un caz de fraudă, contrabandă cu droguri şi crime. Curând va începe o cursă contra-cronometru pentru a rezolva crimele și a deconspira secretele murdare ale orașului.

Poison Rose este co-regizat de regizorii Francesco Cinquemani (Andron, Beyond the Edge) și George Gallo (scenarist la Midnight Run, Bad Boys, The Whole Ten Yards, regizor al Local Color, My Mom's New Boyfriend, Middle Men, Columbus Circle, Bigger) și Luca Giliberto (care se află la debut regizoral).

Distribuţia impresionantă a filmului Poison Rose îi include pe Morgan Freeman, Famke Janssen, Brendan Fraser, Peter Stormare, Ella Bleu Travolta, Kat Graham, Robert Patrick, Nadine Lewington și Nick Vallelonga.

The Poison Rose marchează prima colaborare pe ecran dintre John Travolta și Morgan Freeman, şi va fi lansat în cinematografele din SUA începând cu 24 mai.