en ro

Jessica Chastain este AVA: Ȋn curând la cinema.

Mai multe

Boss Level - Frank Grillo vs. Mel Gibson - în curând la cinema!

Mai multe

Lassie, cel mai cunoscut câine din istoria filmului, revine pe ecranele cinematografelor!

Mai multe

Interviu exclusiv cu Iulian Grigoriu!

Mai multe

Ştiri .

Noutăţi de la Hollywood, noi proiecte, trailere şi evenimente.
15.05.2020

Helen Mirren declara Razboi in bucatarie – duminica la Antena 1

Câştigătoare a Premiului Oscar, reputata actriţă Helen Mirren revine pe micile ecrane din România duminică 17 mai la Antena 1, cu o interpretare savuroasă în comedia Război în bucătărie / The Hundred-Foot Journey, un film produs de Steven Spielberg şi Oprah Winfrey.

Regizat de Lasse Hallström (The Cider House Rules, Hachi: A Dog's Tale, Chocolat), Război în bucătărie spune povestea lui Hassan Kadam (Manish Dayal), un geniu culinar din India, capabil să realizeze preparate impecabile. Forţată să-şi părăsească ţara natală, familia lui Hassan se stabileşte într-un oraşel pitoresc din sudul Franţei, locul ideal pentru a deschide un restaurant cu specific indian.

Însă Madame Mallory (Helen Mirren), autoritara proprietară a unui restaurant de lux din apropiere, pare să nu fie deloc încântată de noua afacere.

Disputa dintre cele două locaţii devine tot mai aprigă până în momentul în care talentul lui Hassan şi pasiunea sa pentru gastronomia franţuzească reuşesc să o impresioneze pe Madame Mallory.

Filmul are la bază romanul The Hundred-Foot Journey (tradus în România Madame Mallory şi Micul bucătar indian), un bestseller internaţional semnat de Richard Morais, care a fost publicat în peste 30 de ţări.

Comedia Război în bucătărie abundă în arome şi reţete care vor face deliciul telespectatorilor. Cu multă pasiune pentru meserie, luptă pentru adaptare şi momente amuzante, comedia aduce laolaltă două lumi complet diferite şi talentul unui tânăr hotărât să atingă succesul prin preparatele gătite.

Război în bucătărie / The Hundred-Foot Journey poate fi văzut Duminică 17 mai, ora 13:30 la Antena 1 şi în reluare, în aceeasi zi, de la ora 04:00.




15.05.2020

Bruce Willis, Morgan Freeman si John Malkovich sunt Greu de pensionat – sambata la Pro TV

Veteranul filmelor de acţiune, Bruce Willis, revine pe micile ecrane din România cu comedia Greu de pensionat / RED, care poate fi vizionată sâmbătă 16 mai la Pro TV.

Bazată pe faimoasele benzi desenate ale lui Warren Ellis şi Cully Hamner, RED (Retired Extremely Dangerous) / Greu de pensionat este o comedie explozivă, plină de acţiune şi suspans, care a reuşit să îi aducă alături de Bruce Willis pe unii dintre cei mai apreciaţi actori ai tuturor timpurilor: Helen Mirren, Morgan Freeman, John Malkovich, Richard Dreyfuss, Ernest Borgnine şi mulţi alţii.

Filmul prezintă povestea lui Frank (Bruce Willis), un fost spion de top, cu ceva probleme de adaptare la viaţa obişnuită de pensionar. Cum se pare că ştie prea multe, noua conducere CIA trimite un super asasin pe urmele lui, aşa că Frank apelează la membrii vechii sale echipe pentru a-şi salva viaţa.

Joe (Morgan Freeman), fostul său şef din CIA, este acum rezidentul unui azil de bătrâni. Victoria (Helen Mirren), un personaj de elită din CIA, nu reuşeşte să aibă o viaţă normală şi e încă dornică de acţiune. Iar Marvin (John Malkovich), fost asasin guvernamental căruia i s-a administrat LSD zilnic timp de 11 ani, este un personaj cel puţin... excentric.

Pensionarii din echipa de şoc nu par a avea prea multe şanse, dar pentru că acum sunt ţintele principale ale CIA sunt nevoiţi să îşi dezgroape toate talentele pentru a supravieţui.

Şi cum cea mai bună apărare este atacul, ei pornesc într-o misiune incredibil de îndrăzneaţă.

RED este regizat de Robert Schwentke (Flightplan, Insurgent, R.I.P.D.).

Comedia distribuită de Prorom, Greu de pensionat / RED poate fi văzută la Pro TV sâmbătă 16 mai, ora 20:00.




Prorom Group .

Bună! Aici ne poţi contacta!
Sunați-ne +49 89 4111945 11
Adresa Sandstr. 26, 80335 Munich
Categorie
  • Interest

  Am citit și acceptat Politica de confidentialitate